Teren intravilan arabil, respectiv pădure, situat în Voluntari, jud Ilfov

Descriere Licitație
Preț 339.811 Lei
Tip TEREN
Județ / Sector Ilfov
Localitate VOLUNTARI
Adresă cvartal 5, parcela PD 137
Dosar nr. 703/2022
Dată licitație 27 aprilie 2023

In data de 27 APRILIE 2023, ora 12:00, va avea loc la sediul SCPEJ Coşoreanu & Asociaţii din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9, Sector 1, vânzarea la licitaţie publică a :

Imobilul teren în suprafață de 1.676 m.p., categoria de folosință intravilan arabil, respectiv pădure, situat în Voluntari, jud Ilfov, cvartal 5, parcela PD 137, având număr cadastral/topografic 2762/2, înscris în Cartea Funciară numărul 111382 a localității Voluntari, jud Ilfov, împreună cu cota indiviză de 1/5 din terenul în suprafață de 1.503 m.p., situat în Voluntari, jud. Ilfov, identificat cu număr cadastral/topografic 2762/6, înscris în cartea funciară numărul 111386 a localității Voluntari, jud Ilfov, având destinația cale de acces, proprietatea debitorului ȚUGUREL IONUȚ BOGDAN.



LOCALIZARE:

Voluntari este un oraș în județul Ilfov, Muntenia, România. Localitatea se află în vecinătatea nord-estică a municipiului București, la ieșirea către Urziceni, fiind un oraș-satelit al Capitalei. Conform recensământului din anul 2011, Voluntari are o populație de 42.944 de locuitori, fiind cel mai mare centru urban al județului Ilfov din punct de vedere demografic.
Orașul Voluntari este împărțit în două zone distincte: zona din jurul DN2 și cartierul Pipera, zone care sunt separate de un teren pe care s-a construit Autostrada A3 București-Ploiești.
Reprezentând una din cele mai vechi îndeletniciri omeneşti, comerţul a constituit şi pentru oraşul Voluntari una dintre activităţile de bază, care au contribuit esenţial la creşterea şi progresul localităţii, culminând în anul 2004 cu dobândirea statutului de oraş, al fostei comune Voluntari. Acest lucru a avut un ecou imediat în reacţia agenţilor economici şi a firmelor de renume mondial, care au găsit aici teren propice pentru dezvoltarea ideilor de afaceri. Astfel, la nivelul oraşului Voluntari îşi desfăşoară activitatea peste 4.000 de agenţi economici. De asemenea, importante centre comerciale şi filiale ale unor companii de prestigiu îşi au sediile în oraşul nostru.
Dintre acestea amintim: Vodafone, Toyota, Renault, Impact SA, Metro Cash & Carry, Praktiker, Orient, Jollie Ville Mall, Proconfort, Porsche România, Mega Image, Rompetrol, Romcar, Astra, TELUS International, CallPoint New Europe, Total Soft, Flanco, eMag, Chayton Capital.
Un segment care a cunoscut o creştere semnificativă este cel imobiliar. Zona Pipera este cea care a atras investiţii de sute de milioane de euro din partea dezvoltatorilor clădirilor de birouri. Dintre acestea, cele mai apreciate de către marile Companii sunt: Global City, Swan Office & Technology Park, Cubic Center, North Center, Twin Towers, North Gate, North City Tower, Construdava
Business Center.
Terenul evaluat se afla in zona de nord a cartierului Pipera, in padurea Tunari, accesul catre teren facandu-se prin strada Iancu de Hunedoara si apoi prin padure.
Zona este preponderent rezidentiala (cuprinde vile individuale / insiruite, regim de inaltime P+1-2E, blocuri de locuinte regim de inaltime P+2+3-4E, edificate dupa anii 2000). Este o zona in dezvoltare, mare parte fiind dezvoltata dupa anii 2008 – 2009.

 



 


Descrierea terenului si a cladirilor:

Terenul analizat are categorie de folosinta intravilan arabil, respectiv padure si este situat in padurea Tunari. Acesta are o forma regulata si din punct de vedere topografic este plan. Accesul la teren se face din str. Iancu de Hunedoara, prin padure, la data inspectiei nefiind amenajat nici un drum de acces.
Conform Planului de amplasament si delimitare a imobilului, terenul dispune de o deschidere de circa 62,33 ml la un drum de acces identificat cu nr. cadatral CAD:2762/6, inscris in CF 111386 UAT Voluntari.
Conform documentatiei disponibile, suprafata terenului este de 1.676 mp., terenul fiind identificat cu nr. cadastral CAD:2762/1 si este inscris in Cartea Funciara nr. 111382 a localitatii Voluntari, judetul Ilfov.
Deoarece, PUG Voluntari nu a fost disponibil, avand in vedere amplasamentul terenului in zona forestiera terenul se afla sub incidenta art. 36, 37 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, respectiv, pentru obtinerea unei autorizatii de construire este obligatoriu aprobarea unui Plan de Urbanism Zonal si, de asemenea, sunt necesare avize de la Ocolul Silvic precum si de la alte institutii ce au in administrare fondul forestier national.
Tip drum de acces: la data inspectiei singurul acces catre teren se face prin padure, doar pietonal.

Vecinatati: padure, vile, regim de inaltime P+1-2E la str. Iancu de Hunedoara.
Utilitati: la o distanta de circa 200 m, pe str. Iancu de Hunedoara exista electricitate, gaze, canalizare si apa curenta.

Licitaţia începe de la pretul de 339.811 lei, reprezentând valoarea stabilita conform art. 837 Cod procedură civilă.