Apartament cu 2 camere – Bucuresti, sector 6 – ds. 1603-2023

Descriere Licitație
Preț 333.258 Lei
Tip Apartament cu 2 camere
Județ / Sector SECTOR 6
Localitate BUCURESTI
Adresă str. Nera, nr. 2, bl. OD5, sc. 3, et. 2, ap. 90
Dosar nr. 1603/2023
Dată licitație 10 mai 2024

 

 

 

LICITATIA NU VA MAI AVEA LOC FIIND SUSPENDATA – LEGEA 77/2016

 

 

In data de 10 MAI 2024, ORA 13:00 va avea loc la sediul SCPEJ Coşoreanu & Asociaţii din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9, Sector 1, vânzarea la licitaţie publică a:

Imobilul situat in Municipiul Bucuresti, str. Nera, nr. 2, bl. OD5, sc. 3, et. 2, ap. 90, sector 6, compus din doua camera plus dependinte, confort 1, semidecomandat, in suprafata utila de 46,97 mp si o suprafata totala de 51,17 mp, inclusiv balcon de 4,20 mp (conform actelor de proprietate si masuratorilor cadastrale/releveu), impreuna cu dreptul de coproprietate in cota parte de 0,37% asupra partilor si dependintelor comune, care prin natura si destinatia lor sunt in folosinta comuna a tuturor coproprietarilor, precum si terenul in suprafata de 6,73 mp, din terenul aferent intregului imobil-bloc, atribuit in folosinta pe toata durata existentei constructiei, identificat cu numar cadastral 222240-C1-U78 (numar cadastral vechi 432/90), intabulat in Cartea Funciara nr. 222240-C1-U78 (nr. CF vechi 37019) Bucuresti Sector 6.



LOCALIZARE:

Localizare: Proprietatea este amplasată semicentral, în partea de Vest a municipiului București, în microzona Dr. Taberei – Moghioros. Apartamentul este situat într-un bloc edificat în jurul anului 1965. Puncte de reper (linii pietonale): în partea de Sud, la circa 200 ml – începutul buclei aferente blvd. Drumul Taberei; în partea de Sud-Est, la circa 450 ml – Parcul Moghioroș; în partea de Est, la circa 750 ml – Piața Moghioroș.

Zona: Destinația generală a clădirilor din zona apropiată este una, predominant rezidențială, cu blocuri de o calitate medie, precum și cu spații de prestări servicii, de-a lungul căilor principale de acces (bd. Timișoara,
blvd. Drumul Taberei). Zona este una în general dezvoltată, în creștere, de un nivel calitativ general mediu, raportat la alte zone.

Accesul auto/pietonal se realizează pe drumuri asfaltate de bună calitate. Traficul auto este unul ridicat la nivelul arterelor principale (bd. Drumul Taberei, bd. Timișoara). Transportul în comun public este bine dezvoltat în imediata apropiere, cu autobuze și tramvaie STB; cea mai apropiată stație de metrou -„Moghioroș”, se află la o distanță de aproximativ 650 m spre Sud-Est.

Dotări Social-Urbane: zona este deservită foarte bine cu puncte comerciale și spații social-urbane, acestea regăsindu-se în special de-a lungul arterelor principale. Zona dispune de: parc de mari dimensiuni cu facilități diverse; școli în apropiere; magazine în număr suficient; piață de legume, fructe și produse alimentare diverse în apropiere.

Vecinătăți, conform realității din teren, zona prezintă ca vecinătăți directe:
a) Nord: rest bloc;
b) Est: alei acces secundare și blocuri similare/ școală;
c) Sud: bl. VN5, bd. Theodor Pallady;
d) Vest: alei acces secundare și blocuri similare;

Utilități existente la proprietate: electricitate, gaz, apă și canalizare. Nu sunt comunicate date, avize, sau alte informații privind utilitățile. Au fost observate racorduri la imobil. Nu au fost efectuate probe individuale.

Date pentru încadrarea fiscală, aprox.:
Rangul localității – 0, Zona în cadrul localității – B
Bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente – DA
An edificare clădire (PIF) – 1965; Vechime clădire – 59,00
Arie construit desfășurată (Adc) considerată – 65,76 + 0,00 m² (arie utilă 46,97 m² )
Renovări majore conform accepțiunii date în normele Codului Fiscal – NU (vz descriere imobil Cap. II.4)
Starea tehnică a clădirii – Foarte buna (FB) ; Mediul de folosință în care se află clădirea – Mediu Normal. Nivel finisaje – Mediu. Structura – cadre.

 

 

DESCRIEREA PROPRIETĂȚII:

BLOCUL:

Imobilul este amplasat la etajul 2/9 al unui bloc edificat în jurul anului 1965 (conform documentelor puse la dispoziție, / în bazele de date de pe internet/datelor regăsite în ofertele de vânzare din
bloc). Aspectul blocului este de o calitate generală medie, cu izolare / reabilitare. Structura și compartimentarea acestuia este de tip bloc, cadre , cu lift , tipică acestor clădiri, existând dispuse câte 4 apartamente pe nivel. Subsolul este rezervat accesului la zonele de racordare a rețelelor de apă/canalizare și termoficare ale blocului.

OBSERVAȚII 2: Conform verificărilor efectuate, pe site-ul AMCCRS al Primăriei mun. București, blocul în care se află Imobilul Subiect a fost reexpertizat în anul 2018 și a fost reîncadrat în clasa de risc seismic III
(anterior era clasa de risc seismic II). Evaluarea este realizată sub ipoteza unui imobil fără probleme structurale importante, în linie cu prevederile încadrării de risc seismic corespunzătoare.

Structură standard: Structura este standard, pe diafragme din beton armat, cu planșee din beton și fațade prefabricate. Infrastructura este de tipul cuvei de protecție seismică cu fundație de tip radier general.

La data inspecției nu au fost observate probleme, degradări sau alte disfuncționalități semnificative. Inspecția a fost realizată doar la nivelul scării de acces și ușa apartamentului.

Nu au fost identificate, sau comunicate renovări majore aduse clădirii, conform accepțiunii Codului Fiscal.

Învelitori: Învelitoarea este de tip terasă necirculabilă și izolată.

 

APARTAMENTUL:
Apartamentul este de tip Semidecomandat, iar conform standardelor în construcții, se încadrează în gradul de confort 1. Camerele au vedere spre Est.

Finisaje: (fără inspecție interioară, conform nivelului standard estimat, observat, sau cunoscut) Din cele observate, finisajele sunt estimate la un nivel general Mediu, conform finisării observate sau conform prevederilor legale pentru astfel de cazuri (lipsa asigurării accesului în interior). Pereții: tencuiți și zugrăviți cu vopsea de tip lavabil, de o calitate medie, atât la materiale cât și manoperă. În baie și bucătărie pereții sunt placați cu faianță, de o calitate medie. Pardoselile: în baie, bucătărie și hol dușumea rece, îmbrăcată cu gresie de o calitate medie, iar în camere dușumea caldă, cu parchet lamelar, de o calitate medie. Tâmplăria exterioară este din PVC, cu geam termopan, iar la intrare, ușă metalică, de un nivel calitativ mediu. Tâmplăria interioară este din lemn celular, de o calitate medie. Plafoanele sunt tencuite și zugrăvite cu vopsea de tip lavabil, în special la nivelul bucătăriei. Balcon – închis, cu tâmplărie din PVC și geam termopan, cu o finisare medie.

Instalații funcționale: Instalație electrică de iluminat, prize monofazate și trasee de curenți slabi; apă și canalizare din sistemul public. Instalațiile de încălzire sunt de tip calorifere din fontă / tablă, alimentate de la rețeaua de termoficare a orașului/cartierului , precum și o instalație de aer condiționa. (în limita celor observate din exterior (aparate exterioare, guri evacuare specifice, contorizare individuală, etc).

Apartamentul dispune de o baie completă, cu cadă și un grup sanitar, cu obiecte sanitare de o calitate medie.



Licitaţia începe de la pretul de 333.258 lei, reprezentând valoarea stabilita conform art. 837 Cod procedură civilă.