VILĂ + TEREN ÎN VOLUNTARI

Descriere Licitație
Preț 689.970 Lei
Tip VILA DUPLEX + TEREN
Județ / Sector ILFOV
Localitate VOLUNTARI
Adresă str. Drumul Bisericii nr. 50, lot JB9
Dosar nr. 13/2020
Dată licitație 21 decembrie 2021

 

 

În data de 21 decembrie 2021, ora 11.00, va avea loc la sediul S.C.P.E.J Coşoreanu & Asociaţii din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9, sector 1, vânzarea la licitație publică a:

DESCRIERE:

Imobilul este situat în Voluntari, str. Drumul Bisericii nr. 50, lot JB9, jud. Ilfov, înscris în Cartea Funciară nr. 109152 a localității Voluntari, compus din:
– teren intravilan în suprafață de 150 m.p, identificat cu nr. cad. 1916/3/67 și
– construcție tip duplex, cu regim de înălțime P+1E+M, în suprafață construită la sol de 59 m.p., identificată cu nr. cad. 1916/3/67-C1.



MACRO LOCAȚIE:

Orașul Voluntari este situat în partea de nord-est a Mun. București, fiind un oraș-satelit al capitalei și unul din cele opt orașe ale județului Ilfov. Se întinde pe o suprafață de peste 3.700 ha și are o populație de aprox 43.000 de locuitori. Se învecinează cu com. Tunari la nord, cu com. Ștefăneștii de Jos și Afumati la nord-est, cu com. Dobroești la sud-est, cu sect. 2 al capitalei la sud respectiv cu sect. 1 la vest. Orașul Voluntari are o poziționare optimă în raport cu rețelele de transport. Este străbătut de DN 2 (E60) dinspre Urziceni – Voluntari – București, se află la numai 4 km de DN 1 și este mărginit pe o distanță de 12 km de Șoseaua de centură a Bucureștiului. Accesul din București se face prin șoseaua Colentina. Orașul Voluntari integrează în componența lui teritorială două zone distincte ca localizare geografică, dar unitare din punct de vedere administrativ: Voluntari și cartierul Pipera. Acesta din urmă este situat la o distanță de 7 km de centrul capitalei și se află într-o continua dezvolatare ca urmare a extinderii spre exterior a Bucureștiului, în ultimii ani aici construindu-se mii de locuințe urmând astfel trendul localităților din imediata proximitate a capitalei.

Beneficiind de vecinătatea cu capitala orașul s-a dezvoltat atât din punct de vedere rezidențial cât și industrial și commercial, accesul facil la șoseaua de centură și la autostrada A3 constituind avantaje importante ale localității care au atras investitori.
Din punct de vedere economic activitatea orașului este dominată de servicii, comerț și industria prelucrătoare. Din principalii actori de pe piață care au sediul sau puncta de lucru în Voluntari amintim Metro Cash&Carry Romania SRL, Coca Cola HBC Romania SRL, Porsche Romania SRL, Praltiker Romania SRL, etc.

MICRO LOCAȚIE:

Proprietatea analizată este localizată pe strada Drumul Bisericii in zona Pipera, preponderant rezidențială, în care se gasesc locuințe unifamiliale cu regim de înălțime P – P+1E+M si blocuri cu regim de înălțime joasa recent construite.



IDENTIFICARE PROPRIETATE:

proprietatea imobiliară situată în Voluntari, str. Drumul Bisericii, nr. 50, Lot JB9, Jud. Ilfov, întabulată în cartea funciară nr. 109152 (CF vechi 9161) UAT Voluntari, formată din teren în suprafață de 150 mp, identificat cu număr cadastral 1916/3/67, și locuință aflata in construcție tip duplex, cu regim de înălțime P+1E+M, suprafață construită la sol de 59 mp, identificată cu număr cadastral 1916/3/67-C1.

Nu am avut la dispozitie releveul si planul de amplasament al proprietatii si astfel nu avem disponibile urmatoarele informatii: suprafata utila, suprafata totala, suprafata construita desfasurata. Pentru acest raport de evaluare am presupus suprafata construita desfasurata raportandu-ne la suprafata construita la sol, astfel am estimat-o calculand suprafata construita la sol ori 3 nivele (59 x 3 = 177). Daca in urma unor documente ale proprietatii parvenite ulterior se va constata ca suprafetele sau alte informatii ale proprietatii sunt diferite fata de cele presupuse in prezent, ne rezervam dreptul de a modifica/actualiza raportul de evaluare in consecinta.

Locuinta se afla in complexul rezidential “Junior” situat pe str. Drumul Bisericii, nr. 50, alcatuit din 54 de vile insiruite construite intre anii 2004 – 2005, sunt dispuse pe P+M si P+1+M, cu suprafete ce variaza intre 100 si 140 mp. Vilele din ansamblu rezidential dispun de locuri de parcare, acces securtizat, canalizare, apa, elictricitate, gaze, interenet si telefonie fixa. http://olimob.ro/ansamblu-rezidential-junior-pipera/

Licitația începe de la prețul de 689.970,75 lei, reprezentând 75% din valoarea stabilita pentru prima licitatie, conform art. 837 Cod procedură civilă.