IMOBIL sector 3

Descriere Licitație
Preț 444.843 Lei
Tip Imobil
Județ / Sector sector 3
Localitate Bucuresti
Adresă Calea Dudesti, nr. 115, sc. 1
Dosar nr. 1516/2020
Dată licitație 29 mai 2023

.

.

.

In data de 29 MAI 2023, ORA 12:00, va avea loc la sediul SCPEJ Coşoreanu & Asociaţii din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9, Sector 1, vânzarea la licitaţie publică a:

 

Imobilul situat in Municipiul Bucuresti, Calea Dudesti, nr. 115, sc. 1, et. 1 (care este de fapt etajul 2), ap. FN (ap. 9 identificat), sector 3, identificat cu numar cadastral 219760-C1-U6, intabulat in Cartea Funciara nr. 219760-C1-U6 Bucuresti Sector 3, reprezentat de apartament cu 3 (2 in documente) camere, plus dependinte si anexe, confort 1, decomandat, in suprafata utila de 70,81 mp si o suprafata totala de 101,70 mp, inclusiv balcon de 2,56 mp + camera serviciu de 5,89 mp (subsol) si magazie de 28,33 mp (spatiul in corpul C3), cota parte indiviza de 12,11% din partile si dependintele comune ale cladirii si cota parte indiviza echivalenta suprafetei de 31,14 mp din terenul pe care se afla edificata cladirea, aflata in proprietate.



LOCALIZARE:

Proprietatea este amplasată central, în partea de Est a municipiului București, în microzona Centru – Unirii. Apartamentul este situat într-un bloc edificat în jurul anului 1940. Puncte de reper (linii pietonale): în partea de Sud, la circa 120 ml – Policlinica Vitan; în partea de Sud-Est, la circa 420 ml – București Mall Vitan; în partea de Nord-Vest, la circa 300 ml – blocul Zepter.
Zona: Destinația generală a clădirilor din zona apropiată este una predominant rezidențială, cu case/blocuri de o calitate sub medie/medie, precum și cu spații de birouri, sau de prestări servicii, de-a lungul căilor principale de acces (Calea Dudești, Calea Vitan, Bd. Unirii).

Accesul auto/pietonal se realizează pe drumuri asfaltate de bună calitate. Traficul auto este unul ridicat la nivelul arterelor principale (Calea Dudești, Calea Vitan, Bd. Unirii). Transportul în comun este bine dezvoltat
în această zonă cu autobuze, tramvaie; cea mai apropiată stație de metrou – „Dristor”, se află la o distanță de aproximativ 1.100 m spre Sud-Est.
Dotări Social-Urbane: zona este deservită foarte bine cu puncte comerciale și spații social-urbane, acestea regăsindu-se în special de-a lungul arterelor principale. Zona dispune de: Mall, universități în apropiere;
magazine în număr suficient; piață de legume, fructe și produse alimentare diverse în apropiere.
Utilități existente la proprietate: electricitate, gaz, apă și canalizare.
Starea tehnică a clădirii – Foarte buna (FB) ; Mediul de folosință în care se află clădirea – Mediu Normal. Nivel finisaje – Mediu. Structura – cadre / caramida .



DESCRIEREA PROPRIETĂȚII:

BLOCUL: Imobilul Subiect este amplasat la etajul 2/3 al unui bloc edificat în jurul anului 1940 (conform documentelor puse la dispoziție / datelor regăsite în ofertele de vânzare din blocurile vecine). Aspectul blocului este de o calitate generală sub medie, fara reabilitare, cu urme de degradare și desprindere a tencuielii exterioare. Structura și compartimentarea acestuia este de tip bloc vechi, cadre / caramida, fara lift, tipică acestor clădiri, existând dispuse câte 2-3 apartamente pe nivel. Subsolul este rezervat accesului la zonele de depozitare și racordare a rețelelor de apă/canalizare ale blocului.

Clădirea nu a fost regăsită pe lista imobilelor expertizate tehnic pentru riscul seismic.
Structură standard pentru astfel de clădiri: Structura este standard, pe zidărie portantă, cu cărămidă plină presată, cu planșee din beton și fațade tencuite, dar degradate.
La data inspecției nu au fost observate probleme, degradări sau alte disfuncționalități semnificative.
Inspecția a fost realizată doar la nivelul scării de acces, a subsolului, în curtea amplasamentului și ușa apartamentului/boxei/magaziei.

APARTAMENTUL: Apartamentul este de tip Decomandat, iar conform standardelor în construcții, se încadrează în gradul de confort 1. Camerele au vedere spre Sud și Nord.
Finisaje: (fără inspecție interioară, conform nivelului standard estimat, observat, sau cunoscut, sau conform prevederilor legale pentru astfel de cazuri (lipsa asigurării accesului în interior)) Din cele observate, finisajele sunt estimate la un nivel general Mediu, fiind comunicate verbal și observate prin ferestre urme de renovări recente la nivel de pereți și ferestre. Pereții: tencuiți și zugrăviți cu vopsea de tip lavabil, de o calitate medie, atât la materiale cât și manoperă. În baie și bucătărie pereții sunt placați cu faianță, de o calitate medie.
Pardoselile: în baie, bucătărie și hol dușumea rece, îmbrăcată cu gresie de o calitate medie, iar în camere dușumea caldă, cu parchet lamelar, de o calitate medie. Tâmplăria exterioară este din PVC, cu geam termopan, iar la intrare, ușă metalică de un nivel calitativ mediu (2). Tâmplăria interioară este din lemn celular, de o calitate medie. Plafoanele sunt tencuite și zugrăvite cu vopsea de tip lavabil. Balcon – deschis, cu tâmplărie din PVC și geam termopan, cu o finisare sub medie.
Au fost observate lucrări recente de renovare la nivelul tâmplăriilor Imobilului Subiect, fiind montate ferestre de tip termopan și uși metalice de intrare.

Instalații funcționale: Instalație electrică de iluminat, prize monofazate și trasee de curenți slabi; apă și canalizare din sistemul public. Instalațiile de încălzire sunt de tip calorifere din fontă / tablă, alimentate de o centrală termică de apartament, precum și o instalație de aer condiționat (în limita celor observate din exterior (aparate exterioare, guri evacuare specifice, contorizare individuală, etc).



Licitaţia începe de la pretul de 444.843 lei, reprezentând valoarea stabilita conform art. 837 Cod procedură civilă.