Apartament 2 camere + dependinte – Bucuresti, sector 4 – 1718/2020 si 1189/2020

Descriere Licitație
Preț 169.116 Lei
Tip Apartament 2 camere + dependinte
Județ / Sector BUCURESTI
Localitate SECTOR 5
Adresă Al. Imasului, nr. 8, bl. 45-47, sc. 3, et. 4, ap. 57
Dosar nr. 1718-2020
Dată licitație 18 iunie 2024

.

.

.

.

.

 

Potrivit dispozitiilor art. 839 Cod procedură civilă, aducem la cunoştinţă generală urmatoarele:

In data de 18 IUNIE 2024, ORA 12:00 va avea loc la sediul SCPEJ Coşoreanu & Asociaţii din București, Șoseaua Kiseleff nr. 9, Sector 1, vânzarea la licitaţie publică a:

Imobilul situat în situat in Municipiul Bucuresti, Al. Imasului, nr. 8, bl. 45-47, sc. 3, et. 4, ap. 57, sector 5, identificat cu numar cadastral 225452-C1-U42, intabulat in Cartea Funciara nr. 225452-C1-U42 a Sectorului 5 Bucuresti, reprezentat de apartament cu 2 camere + dependinte, confort 1, semidecomandat, in suprafata utila de 33,93 mp si o suprafata totala de 35,30 mp, inclusiv balcon de 1,37 mp (conform actelor de proprietate si masuratorilor cadastrale) + cota parte indiviza din partile si dependintele comune ale cladirii + cota parte indiviza, echivalenta suprafetei de 9,95 mp, din terenul pe care se afla edificata cladirea, dat in folosinta pe perioada existentei cladirii.



LOCALIZARE:

Localizare: Proprietatea este amplasată periferic, în partea de Sud a municipiului București, în microzona Rahova – Ferentari. Apartamentul este situat într-un bloc edificat în jurul anului 1976. Puncte de reper (linii pietonale): în partea de Est, la circa 700 ml – Prelungirea Ferentari; în partea de Vest, la circa 700 ml – Parcul Humulești.

Zona: Destinația generală a clădirilor din zona apropiată este una rezidențială, cu case/blocuri de o calitate inferioară, precum și cu spații de prestări servicii, de-a lungul căilor principale de acces (Calea Ferentari, Șos. Sălaj). Zona este una în general subdezvoltată, în stagnare, de un nivel calitativ general scăzut, raportat la alte zone.

 

Vecinătăți, conform realității din teren, zona prezintă ca vecinătăți directe:
a) Nord: rest bloc;
b) Est: acces bloc, alee publică;
c) Sud: rest bloc;
d) Vest: zonă case;

Accesul auto/pietonal se realizează pe drumuri asfaltate de bună calitate; ultimul segment de drum se realizează pe drumuri terțiare, cu sensuri unice. Traficul auto este unul ridicat la nivelul arterelor principale (Prelungirea Ferentari, Șos. Sălaj). Transportul public dezvoltat este la nivelul arterelor principale, la peste 700 ml distanță.

Dotări Social-Urbane: zona este deservită satisfăcător cu puncte comerciale și spații social-urbane, acestea regăsindu-se în special de-a lungul arterelor principale. Zona dispune de: parc de dimensiuni medii (Humulești); școli în apropiere; magazine în număr suficient.

Utilități existente la proprietate: electricitate, gaz, apă și canalizare. Au fost observate utilități funcționale la imobil. Nu au fost efectuate probe individuale.

Date pentru încadrarea fiscală, aprox.:
Rangul localității – 0, Zona în cadrul localității – C
Bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente – DA
An edificare clădire (PIF) – 1976; Vechime clădire – 48,00
Arie construit desfășurată (Adc) considerată – 47,50 + 0,00 m² (arie utilă 33,93 m² )
Renovări majore conform accepțiunii date în normele Codului Fiscal – NU
Starea tehnică a clădirii – Foarte buna (FB) ; Mediul de folosință în care se află clădirea – Mediu Normal. Nivel finisaje – Mediu. Structura – cadre / prefabricate.

 

 



DESCRIEREA PROPRIETĂȚII:

BLOCUL: Imobilul Subiect este amplasat la etajul 4/4 al unui bloc edificat în jurul anului 1976 (în bazele de date de pe internet/ datelor regăsite în ofertele de vânzare din bloc). Aspectul blocului este de o calitate generală sub medie, fara reabilitare. Structura și compartimentarea acestuia este de tip bloc, cadre / prefabricate, fara lift, tipică acestor clădiri, existând dispuse câte 4 apartamente pe nivel. Subsolul este rezervat accesului la zonele de racordare a rețelelor de apă/canalizare și termoficare ale blocului.

Structură standard: Structura este standard, pe diafragme din beton armat, cu planșee din beton și fațade prefabricate. Infrastructura este de tipul cuvei de protecție seismică cu fundație de tip radier general.

La data inspecției nu au fost observate probleme, degradări sau alte disfuncționalități semnificative. Inspecția a fost realizată doar la nivelul scării de acces și ușa apartamentului.

Nu au fost identificate, sau comunicate renovări majore aduse clădirii, conform accepțiunii Codului Fiscal. Învelitori: Învelitoarea este de tip terasă necirculabilă și izolată. Nu sunt cunoscute date privind izolație efectuată la terasa blocului, sau ultima refacere a sa.

APARTAMENTUL: Apartamentul este de tip Semidecomandat, iar conform standardelor în construcții, se încadrează în gradul de confort 1 / 2. Camerele au vedere spre Est.

Finisaje: (fără inspecție interioară, conform nivelului standard estimat, observat, sau cunoscut) Din cele observate, finisajele sunt estimate la un nivel general Mediu, conform finisării observate sau conform prevederilor legale pentru astfel de cazuri (lipsa asigurării accesului în interior).

Pereții: tencuiți și zugrăviți cu vopsea de tip lavabil, de o calitate medie, atât la materiale cât și manoperă. În baie și bucătărie pereții sunt placați cu faianță, de o calitate medie. Pardoselile: în baie, bucătărie și hol dușumea rece, îmbrăcată cu gresie de o calitate medie, iar în camere dușumea caldă, cu parchet lamelar, de o calitate medie. Tâmplăria exterioarăeste din PVC, cu geam termopan, iar la intrare, ușă metalică, de un nivel calitativ mediu. Tâmplăria interioară este din lemn celular, de o calitate medie. Plafoanele sunt tencuite și zugrăvite cu vopsea de tip lavabil. Balcon – închis, cu tâmplărie din PVC și geam termopan, cu o finisare medie.

Instalații funcționale: Instalație electrică de iluminat, prize monofazate și trasee de curenți slabi; apă și canalizare din sistemul public. Instalațiile de încălzire sunt de tip calorifere din fontă / tablă, alimentate de la o centrală termică de apartament. (în limita celor observate din exterior (aparate exterioare, guri evacuare specifice, contorizare individuală, etc)). Apartamentul se consideră că dispune de o baie completă, cu obiecte sanitare de o calitate medie.

 

 



 

Licitaţia începe de la pretul de 169.116 lei, reprezentând valoarea stabilita conform art. 837 Cod procedură civilă.